Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, AO Creative Women a desfășurat o sesiune interactivă de informare și educație ecologică în cadrul Campaniei de sensibilizare și informare „Cahul – comunitate responsabilă în gestionarea deșeurilor”.
Activitatea a fost organizată pentru elevii Școlii Profesionale nr. 1 din orașul Cahul și a avut drept scop promovarea unui comportament responsabil față de mediu și încurajarea tinerilor să adopte obiceiuri sustenabile.
Pe parcursul sesiunii, participanții au discutat despre importanța colectării selective a deșeurilor, reducerea risipei în viața de zi cu zi, beneficiile reutilizării și reciclării materialelor, precum și impactul deșeurilor asupra mediului și sănătății comunității.
Prin exemple practice, jocuri educative și discuții interactive, elevii au înțeles că fiecare gest contează și că protejarea mediului începe cu alegerile zilnice ale fiecăruia.
Activitatea face parte din proiectul „Comunicarea Strategică pentru implementarea Programului Național de Deșeuri Solide în Republica Moldova” în regiunile 5, 8 și 1. Proiectul este realizat de EcoVisio în parteneriat cu e-Circular și finanțat de Suedia.